Intro de Toma Nour

De ce sa nu fiu asa cum sunt? Pentru ca urasc. De cele mai multe ori, fara motiv aparent, pur si simplu, visceral. Apar reactii de neinteles unei minti calme, echilibrate. De unde sa scot eu insa o minte echilibrata? Asa ca, in lipsa ei, urasc. Nici macar cu patima. Rece, ca un nebun cu un plan.

E o trecere. Brusc sunt impotriva ordinii, impotriva oricarui lucru cu forma. Nu-mi plac formele. Instinctul formei m-a tradat. Si a facut-o ca o forta cu viata proprie, parca pentru a ma arata cu degetul. Dar cum as putea trai cu singurul principiu valabil: “murim, asa ca nimic nu conteaza in afara dorintei de a prelungi viata”?
Cum de NU as putea?

“ - Ma simt de parca am blackout-uri. Jur. De la o vreme. Parca lesin si ma trezesc dupa 3 luni. Nu glumesc. Am asa, momente in care nu mai stiu unde sunt si de ce e septembrie si nu aprilie.

- Esti bine, Liana.

- De ce?

- Eu ma intreb cum de am 44 de ani si nu 38. Parca anii trec aiuristic rau, nu-mi aduc aminte amanunte deloc, doar simt ca sunt mai plin sau doar altfel. Altminteri nu as percepe trecerea timpului deloc. Memoria mea a devenit nu doar selectiva, ci parca o unealta in lupta pentru supravietuire ... ciudat e ca nu stiu ce fel de supravietuire. Probabil cand voi afla, va fi prea tarziu, cum se intampla cu oamenii.
Nu cred ca mi se potriveste timpul de pace. Eu sunt bun numai daca sunt dus la extreme. Zilnic.”

Am pierdut esenta de cand eram copil sau doar ma bantuie acum frica? A ramas doar dorul de mirosul de pamant reavan, rascolit imediat dupa ploaie, plin de frunze moarte. Mirosul inimii.